sâmbătă, 24 aprilie 2010

Marele actor Amza Pellea omagiat la Constanţa


În acest weekend se omagiază marele actor Amza Pellea la hotel Vega din Mamaia. S-a ales acest loc pentru că aici s-a filmat „Nea Mărin Miliardar”, care a avut foarte mare success. În memoria artistului un apartament din acest hotel îi va purta numele. Tot aici îi puteţi vedea pe marii artişti Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu, scenografa Doina Levintza, regizorul Sergiu Nicolaescu şi actorul Sebastian Papaiani care vor vorbi despre marele actor şi care vor oferi şi autografe celor ce vor fi prezenţi la eveniment. Cei ce doresc să vizioneze filme în care a jucat marele actor o pot face sîmbătă şi duminică tot la acest hotel.

luni, 19 aprilie 2010


Fosta sotie a lui Catalin Crisan

rivneste la o locuinta de lux

Catalin Crisan a divortat, la sfirsitul anului trecut, de sotia lui, Lucia Bubulac. In urma despartirii, interpretul s-a mutat impreuna cu noua lui iubita, Alina Cupsan. Pentru a fi mai aproape de locul de munca, fosta sotie a lui Catalin Crisan, care are serviciul in cartierul Cotroceni, fiind medic, a vrut sa se mute in aceasta zona. Lucia a gasit o casa frumoasa cu cinci came­re, aproape de cabinet, dar pretul a fost prea mare pentru ea. Proprietarul o vindea cu 150.000 de euro sau o inchiria cu 1.200 de euro pe luna. Doamna doctor nu a avut de unde sa scoata aceasta suma, asa ca, in cele din urma, s-a consolat cu o casa in alta zona, mai ieftina. La achizitio­na­rea locuintei a contribuit cu bani si Catalin Crisan.
de Adina Colta

duminică, 18 aprilie 2010

Dan Negru afectat de norul de cenuşă


Celebrul „Nor de cenuşă” nu afectează doar oameni de rînd ci şi vedetele. Una dintre ele este Dan Negru care a rămas blocat pe aeroportul din Chişinău. Din cauza închiderii aeroporturilor vedeta tv nu poate ajunge în ţară. Şi dacă tot stă degeaba, s-a gîndit să scrie despre acest lucru pe blogul său. „Sunt blocat pe aeroport în Chişinău. N-am vazut niciodata atîţia oameni dormind, ai senzaţia că eşti într-un mare dormitor. În sala de aşteptare a aeroportului , pe televizoare se văd doua canale tv. Pe unul se difuzează în direct funeraliile din Polonia, pe altul un reportaj despre vulcani în care se spune că dacă ar erupe 4 vulcani consecutiv riscul ca omenirea să dispară e mare.Optimiste imagini, funeralii şi vulcani… O ştiam pe aia cu cometa, cu 2012, cu criza economică, cu teroriştii dar asta cu vulcanii, n-o ştiam…”, spune Dan Negru. Acesta se află în Republica Moldova pentru a prezenta un show de divertisment.

Liliana Mincă acuzată că i-a furat sloganule electoral a lui Teo Trandafir

Purtătorul de cuvânt al lui Teo Trandafir, Cristian Preda, o acuză pe Liliana Mincă de faptul că se foloseşte de sloganul electoral al contracandidatei sale, procedeu care arată lipsă de respect faţă de alegători.

Cristian Preda susţine că, după ce stafful de campanie a lui Mincă a renunţat la culoarea roşie în favoarea celei verzi pentru materialele de campanie, acum contracandidata lui Teo Trandafir se foloseşte de un slogan apropiat de cel al democrat-liberalii.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Preda a ataşat comunicatului de presă dat sâmbătă publicităţii o serie de fotografii cu afişe ale Lilianei Mincă în care apare sloganul "Cu mult suflet", foarte apropiat de cel al lui Teo Trandafir, "Mai mult suflet".

"Liliana Mincă, candidata PSD+PC, a furat fără nicio jenă sloganul şi culorile campaniei electorale a Teodorei Trandafir. După ce şi-a însuşit sloganul lui Traian Băsescu din campania pentru alegerile prezidenţiale, Liliana Mincă se foloseşte acum de sloganul Teodorei Trandafir. Şi pentru că furtul sloganului nu i s-a părut, probabil, suficient, şi-a schimbat şi culoarea vizualului campaniei electorale, din roşu în verde. Adică exact culoarea folosită de Teo Trandafir", se arată în comunicatul lui Preda.

El afirmă să această situaţie arată lipsă de respect faţă de electoratul din colegiul 19, pe care Mincă ar încerca să-l înşele, dar şi faţă de normele unei campanii electorale civilizate.

"Gestul Lilianei Mincă se înscrie în şirul celorlalte acţiuni de campanie murdară: distrugerea bannerelor şi a afişelor electorale ale Teodorei Trandafir şi publicarea, în ziarul propriu de campanie, a unor acuzaţii mincinoase la adresa adversarei sale. Este de înţeles acum de ce Liliana Mincă şi-a distrus materialele de campanie electorală, învinuind echipa adversă, fiind clar că oricum dorea să le înlocuiască. O invităm pe doamna Mincă să renunţe la plagiat şi la distrugerea afişelor şi să abordeze campania cu calm şi decenţă", mai spune Cristian Preda.

Elena Udrea nu are timp să facă copii

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale a declarat, sâmbătă, la Sovata, staţiune cunoscută pentru eficienţă în tratarea sterilităţii la femei, că încă nu este momentul să facă un copil, dar că are în vedere acest lucru, după ce va termina cu problemele guvernării. "Deocamdată, mai avem multe lucruri de făcut în minister şi niciodată nu este timp pentru asta. Când se mai aşează turismul românesc şi stăm mai bine cu turismul ne gândim şi la lucruri din viaţa personală. Dar până atunci, pentru promovarea staţiunii Sovata, putem să ne facem o scurtă vacanţă, cei din minister cu toţii, în staţiune. Eu m-aş bucura să aflu că femeile care îşi doresc să aibă copii şi nu reuşesc foarte uşor acest lucru, din cauza problemelor medicale, vin să se trateze aici şi nu fac tratamente convenţionale. M-aş bucura să ştiu că aleg să se trateze la Sovata. Cred că nu sunt suficient mediatizate proprietăţile apei din Sovata. Dacă ajută la ceva, sigur pot să vin să îmi petrec o săptămână pentru mediatizarea staţiunii şi proprietăţilor Lacului Ursu", a declarat Elena Udrea.

Plimbare cu Bricul Mircea penmtru turistii aflati de 1 Mai pe litoral


Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că turiştii care vor veni pe litoral de 1 Mai vor avea parte de o mulţime de surprize. Ministrul Turismului, Elena Udrea cheamă turiştii pe litoral să se plimbe cu Bricul Mircea.
Ministrul a lansat invitaţia la o conferinţe de presă de la Râmnicu Vâlcea. Udrea a susţinut că în vacanţa de 1 Mai, românii vor avea ocazia să meargă în croaziere cu bricul între Constanţa, Mamaia şi Mangalia.
Doar că nava nu aparţine ministerului Turismului, ci Ministerului Apărării. Este vorba de nava - şcoală simbol a Marinei Române şi are regim militar. Până în prezent, susţin reprezentaţii Apărării, nimeni n-a făcut solicitări pentru curse private cu Bricul Mircea.
"Profit de ocazie şi invit pe toţi cei care vor s[ petreacă 1 Mai şi in mod tradiţional tinerii vor fi cei care vor veni pe litoral. Vor avea foarte multe surprize, spectacole, concerte şi una dintre surprize va fi
aceea că Bricul Mircea va efectua croaziere între Constanţa, Mamaia şi Mangalia. Deci va fi pe 30 aprilie, 1 si 2 mai, atunci se pot face plimbări cu Bricul Mircea", a declarat Elena Udrea.

Iuliana Marciuc şi David l-au

susţinut pe Adrian Enache pe teren


În acest weekend a avut loc Ediţia I a Cupei „OASIS VIP” la minifotbal. La acest eveniment au participat atît artişti cît şi ziarişti. Printre aceştia s-au numărat Adrian Enache susţinut pe teren de Iuliana Marciuc şi fiul său David, Aurelian Temişan, Ghedi Kamara şi Andrei Ştefănescu de la „Alb Negru”, Carmen Pleşea şi multţi alţii. Ca să îi susşină au venit , Eva Kiss şi Radu Constantin, Deea şi Dinu Maxer, Marinela Pârvu, Adrian Robu, Paul Ghorghe (Trupa De Street Dance Trouble) şi Natalia Guberna. Cel mai fericit a fost Adrian Enache care a dat tot ce a putut pe teren pentru ca fiul său să fie mîndru de el.

luni, 12 aprilie 2010


Ianis Hagi ii calca pe urme

tatalui sau

Gheorghe Hagi are mare suc­ces cu Academia de fotbal de la Constanta. Echipa sa de juniori s-a calificat la tur­neul final al „Cupei Hagi“, care se va desfasura la Constanta intre 26 mai si 1 iunie. Dar si mai mult succes are „Regele“ chiar cu fiul sau, Ianis. Printre cei ce au adus calificarea echipei de juniori s-a numarat si baiatul marelui fotbalist, care a marcat cinci goluri. Gura lumii zice ca Ianis il mosteneste pe tatal sau, ba mai mult, ca, in timp, il va depasi. Hagi este foarte mindru de fiul sau, care, la numai 12 ani, promite ca va deveni un mare fotbalist si il pune sa petreaca mai mult timp la antrenamente.
de Adina Colta